Activităţile extracurriculare se referă la totalitatea activităţilor educative organizate şi planificate în instituţiile de învăţământ sau în alte organizaţii cu scop educaţional, dar mai puţin riguroase decât cele formale şi desfăşurate în afara incidenţei programelor şcolare, conduse de persoane calificate, cu scopul completării formării personalităţii elevului asigurată de educaţia formală sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalităţii acestuia.
Ele oferă oportunităţi pentru dezvoltarea unor competenţe, în raport cu anumite obiective ce inspiră şi provoacă educabilul, atât pentru succesul lui educaţional, cât şi pentru cel din viaţa de zi cu zi. Acestea au o valoare importantă atât pentru dezvoltarea socială a educabilului, cât şi pentru cea personală, prin demersuri specifice şi particulare.
ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE
23 martie 2023 – Elevi ai Colegiului Tehnic au participat, la Muzeul Banatului Montan, la o interesantă lecție de istorie despre Constituția României.
15 MARTIE - 15 APRILIE 2022 - În fiecare an între 15 martie – 15 aprilie serbăm „Luna Pădurii”, un eveniment ce are ca scop evidențierea rolului pădurii în menținerea echilibrului în natură și sensibilizarea publicului și a factorilor decizionali cu privire la importanța pădurilor și a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic la nivel global. Acest eveniment vine ca o necesitate în combaterea exploatărilor masive și își are rădăcinile în Statele Unite ale Americii, sărbătorit încă din 1872 sub numele de „Sărbătoarea sădirii arborelui”.